Structuri cu uz intern

Structuri cu uz intern

În cadrul acestei secţiuni intră următoarele:

  • Arhiva
  • Biblioteca
  • Diateca
  • Fonoteca
  • Fototeca

Toate acestea sunt utilizate de către angajaţii muzeului în scopul documentării ştiinţifice, al cercetării şi valorificării patrimoniului cultural al muzeului, cu ocazia redactării unor studii, realizării expoziţiilor, prezentărilor tematice sau activităţilor interactive.

Arhiva muzeului păstrează dosare cu documente legate de activitatea muzeului începând cu anul 1950.

Următoarea, în ceea ce priveşte vechimea constituirii ca structură distinctă în cadrul muzeului, este Biblioteca. Primele înscrieri în registrul de inventar au fost făcute în anul 1956 şi s-au continuat pe parcursul anilor ajungând ca în prezent numărul total de volume înregistrate să fie 7266.

Începând cu anul 1977 se pun bazele fototecii, diatecii şi fonotecii de către dr. Peter Weber, biologul instituţiei. Majoritatea materialelor audio, foto, video au fost făcute cu ocazia activităţii de documentere pe teren cu dotarea şi logistica existentă în muzeu la acea vreme. Fotografiile au fost realizate în laboratorul foto al muzeului care a funcţionat până în anul 1998, iar înregistrările sonore au fost făcute, conform notiţelor autorului, cu magnetofon UHER sau TESLA.

Între 1977 şi 1984 au fost înregistrate sunete emise de insecte şi de urşi, ciripit de păsări, în cadrul unor cercetări de teren făcute în zonele: Mediaş, Munţii Harghita, Pădurea Letea, Murighiol, Mila 23, Botoşani, Haţeg. Imaginile surprinse pe peliculă fotografică au fost realizate şi sub formă de diapozitive, ultimele fiind înregistrare în anul 2001.

Conservator Diana Macarie

Advertisements