Sm@rt-Expo

Mormânt de înhumație

Datare: Epoca Timpurie a Bronzului
Descriere: Mormântul a fost descoperit cu ocazia unor cercetări arheologice efectuate pe teritoriul Mediaşului, în punctul Autoservice, situat la vest de oraş (la ieşirea spre municipiul Sibiu), în anul 1973. Cercetarea s-a realizat cu ocazia săpăturilor la şanţurile de canalizare ale cartierului Vitrometan. Înmormântarea s-a făcut în ciste de piatră, iar defunctul a fost aşezat în poziţie chircită, ghemuit pe o parte, simbolizând ritualul magico-religios ale comunităţilor umane de la începutul epocii bronzului şi credinţa acestora în ideea de reîncarnare.
Din punct de vedere cultural, pe baza inventarului funerar, mormântul a fost încadrat în cultura Schnekenberg, al cărei areal de răspândire a cuprins sudul Transilvaniei.

mormant-de-inhumatie

 

Situl arheologic de la Boarta – Cetăţuie

Staţiunea preistorică de la Boarta (com. Şeica Mare, jud. Sibiu) este cunoscută ca fiind unul dintre cele mai importante situri din Transilvania. Aşezarea se află pe locul numit Cetăţuie, un deal, terminat la partea superioară cu un platou de formă triunghiulară, ce domină hotarul vestic al satului, spre Vesăud.
Primele semnalări referitoare la descoperirile de aici sunt cunoscute încă de la finele secolului al XIX-lea, însă cele dintâi săpături îi aparţin lui K. Horedt care, în anul 1942, evidenţia atât o locuire Coţofeni, cât şi una atribuită culturii Schneckenberg. Cercetările vor fi reluate de către S. Dumitraşcu şi L. Meseşan în anul 1965 şi continuate de către un colectiv format din S. Dumitraşcu şi G. Togan, în anii 1966-1967 aducând noi informaţii despre locuirea preistorică a sitului.
În cursul cercetărilor de până acum au fost descoperite, pe lângă materialul Coţofeni predominant, şi urme de locuire aparţinând culturii Petreşti şi Bronzului timpuriu şi, foarte sporadice, urme ale culturii Wietenberg.
Acesta reprezintă cel mai important sit datorită faptului că bogatul material arheologic descoperit la Boarta se păstrează în colecţiile Muzeului din Mediaş.

 

Tipare bivalve din piatră

Datare: sfârşitul Epocii Bronzului / începutul Epocii Fierului (1200 / 1000 î.e.n)
Descriere: Piesele provin din descoperiri arheologice întâmplătoare, una fiind găsită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea pe pantele de sud-vest ale Dealului Cetăţii, iar cea de-a doua în anul 1936 de către medicul Ioan Tuzar, la săparea fundaţiei pentru noua sa locuinţă. Ambele au făcut parte din colecţiile vechi ale Muzeului Alt-Mediasch. Unul dintre tipare este decorat cu trei borduri paralele şi cu trei linii în zig-zag, iar celălalt este ornamentat cu cinci borduri verticale. Acestea erau utilizate pentru turnarea topoarelor (de tip celt) din bronz şi sunt dovezi ale continuităţii acestor tipuri de unelte până la începutul epocii fierului în spaţiul Transilvaniei.

tipare-din-piatra

 

Topoare de bronz

Datare: Epoca Bronzului
Descriere: Topoarele de bronz păstrate în colecţiile Muzeului Mediaş provin din descoperiri arheologice izolate, la multe dintre acestea necunoscându-se locul exact de provenienţă. Din punct de vedere tipologic se încadrează în categoria celturilor de tip transilvănean, realizate prin turnare în tipare bivalve, cu gaură de fixare şi orificiu pentru înmănuşare. Majoritatea pieselor păstrează pe aproape întreaga suprafaţă, o patină de culoare verde închis specifică artefactelor realizate din astfel de material. Aceste tipuri de topoare constituie produse foarte des întâlnite printre obiectele de metale de la sfârşitul epocii bronzului din spaţiul Transilvaniei. Din punct de vedere al funcţionalităţii lor, erau cel mai adesea utilizate ca şi unelte şi mai rar ca arme.

topoare-din-bronz

 

Topor-ciocan din aramă

Datare: Epoca Eneolitică
Descriere: Exemplarul provine din localitatea Aţel (Jud. Sibiu), fiind descoperit într-un depozit format din patru astfel de topoare. Dintre acestea un singur exemplar a putut fi salvat şi achziţionat de către Muzeul Raional Mediaş în anul 1954. Toporul-ciocan a fost utilizat de către descoperitorul său pe post de nicovală pe care îşi bătea coasa. Acesta este motivul pentru care, la ora actuală, piesa are partea superioară curbată, iar gaura de înmănuşare este teşită. Toporul-ciocan este deosebit de valoros, deaorece reprezintă cel mai vechi tip de unealtă confecţionată din metal, păstrată în colecţiile muzeului medieşean.
Dimensiuni: L = 25,5 cm; lăţimea tăişului = 4,5 cm; lăţimea muchiei = 4 cm;

topor-ciocan

 

Pandantiv spirală-ochelari

Datare: începutul Epocii Bronzului
Descriere: Exemplarul provine din vechile colecţii ale Muzeului fără a i se cunoaşte locul exact al descoperirii, bănuindu-se doar că ar fi vorba despre zona Mediaşului. Pandantivul este realizat dintr-o singură bucată, prelucrat prin batere din cupru sau bronz. Această piesă reprezintă un caz particular datorită faptului că până în momentul de faţă alte artefacte asemănătoare sunt cunoscute doar în zona Munţilor Apuseni, descoperite în inventarele unor morminte tumulare. Pe baza cercetărilor arheologice recente, s-a stabilit că modul de purtare al acestor pandantive de tip spirală-ochelari era acela de atârnare la gât cu ajutorul unui şnur textil, astfel de piese fiind reprezentate şi pe piatră sau pe vase ceramice.

pandantiv-spirala

 

Arme din bronz – lamă de spadă, pumnal şi vârf de suliţă

Datare: Hallstatt-ul timpuriu (1150 / 1000 î.e.n)
Descriere: Piesele provin din descoperiri mai vechi, din secolul al XIX-lea, fără a se cunoaşte locul exact al provenienţei lor. Toate sunt confecţionate din bronz, prin turnare în tipare bivalve. Cu excepţia vârfului de suliţă, atât spada cât şi pumnalul se păstrează fragmentar de la ambele lipsind mânerul de prindere. Cea mai interesantă piesă este lama de spadă, care are un aspect foliform cu nervura mediană foarte accentuată, încadrată din punct de vedere tipologic în seria spadelor de tip Pecica. Reprezintă unul dintre tipurile de spade utilizate în spaţiul Europei Centrale ca rezultat al influenţei lumii greceşti şi egeice din perioada epocii bronzului. Astfel de arme sunt pomenite de autori antici inclusiv în luptele de la Troia, surprinse de epopeile străvechi, precum Iliada.

arme-din-bronz

 

Podoabe dacice

Datare: Secolul I î.e.n.
Descriere: Tezaurul, compus din obiecte de podoabă şi monede republicane romane, a fost descoperit în vara anului 1954, în hotarul comunei Şeica Mică. Acesta a fost găsit de către păstorul Adam Ludofin, în momentul în care se întorcea cu vitele spre sat, fiind răscolit de picioarele animalelor. Tezaurul cuprinde 3 torques-uri, 5 brăţări, un colan ornamental, 2 fibule şi 348 de monede, toate confecţionate din argint. Obiectele de podoabă reprezintă produse ale meşterilor arginatari din Dacia, iar asocierea lor cu denarii romani nu arată decât o obişnuinţă a dacilor înstăriţi de a-şi tezauriza averea şi în acest mod. Podoabele, prin tipul şi modul lor de confecţionare, îşi găsesc originile străvechi în lumea greacă, dar în societatea scitică, ilirică şi celtică. Denarii romani republicani descoperiţi la Şeica Mică au fost adunaţi într-un răstimp de aproximativ 200 de ani, cele mai vechi monede fiind emise între anii 217-197 î.e.n., iar cea mai nouă în 28 î.e.n. Acest fapt ne sugerează că tezaurul a fost îngropat în pământ în perioada acestui an sau la o dată următoare, dar nu prea îndepărtată.

 

Advertisements